Alegeţi pulberea din FLORI de PĂDUCEL în HIPERTENSIUNE, COLESTEROL mărit şi POSTINFARCT

341

Florile păducelului sunt cele mai puternice medicamente naturale în tratarea bolilor de inimă şi a celor vasculare.

Florile păducelului conţin acid crategic, acid ursolic şi oleanolic, derivați de natură flavonoidică (hiperozidul, leucoantocianidină, heptaoxiflavonbiozid cu acţiune cardiotonică, acid cafeic, sorbitol, vitamina C), amine, ulei volatil, taninuri şi săruri minerale.

Beneficii asupra aparatului cardiovascular

Cele mai importante proprietăţi terapeutice ale păducelului se manifestă în ceea ce priveşte aparatul cardiovascular, planta având multiple efecte benefice asupra inimii. Toate preparatele din păducel au o acţiune tonică asupra muşchiului inimii, ducând la o creştere a capacităţii acestuia de a se contracta şi de a pompa sângele în organism. Foarte interesant este faptul că această proprietate se coroborează cu alte două proprietăţi remarcabile şi pozitive asupra inimii bolnave:

⇒ dilatarea arterelor coronare, ceea ce duce la o mai bună irigare a inimii;

⇒ economisirea consumului de oxigen de către miocard.

Datorită proprietăţilor sale antiaritmice, păducelul poate ameliora chiar şi unele tulburări de ritm cardiac. De asemenea, nu trebuie uitate alte două efecte importante ale preparatelor din păducel, şi anume, diminuarea tensiunii arteriale generale şi efectul de sedare a sistemului nervos central.

Pulberea din flori de păducel

Din florile de păducel, culese la sfârşitul lui mai şi începutul lunii iunie, şi uscate în strat subţire, în locuri umbroase, se obţine pulberea, indicată în special în cazurile în care aportul de alcool este contraindicat: ulcerul gastric, gastrită hiperacidă, bolile hepatice grave. Se obţine prin măcinarea cu râşniţa de cafea a florilor de păducel uscate. Se administrează pe stomacul gol, însă, înainte de a fi înghiţită cu apă, se ţine sub limbă timp de câteva minute. Poate fi utilizată în afecţiuni precum:

Sechele postinfarct

În urma studiilor de medicină experimentală, s-a ajuns la concluzia că păducelul, administrat după infarctul miocardic, favorizează revascularizarea muschiului cardiac, reglează valorile tensiunii arteriale şi ajută la mărirea calibrului vaselor de sânge care alimentează inima.

♣ Se administrează 1 linguriţă rasă de pulbere din flori de păducel, de 3 ori pe zi, în cure de minimum 3 luni. Florile de paducel protejeaza inima Valori ridicate ale colesterolului Studiile făcute în China au demonstrat că tratamentele cu păducel reduc cu până la 40% nivelul colesterolului din sânge. Acelaşi tratament a oferit efecte benefice şi în ceea ce priveşte tratarea arteritei, inclusiv a arteritei obliterante.

♣ Se iau 3-4 linguriţe de pulbere, zilnic, în cure de 48 de zile, urmate de o pauză de 7 zile. Tulburări de ritm cardiac (palpitaţii) În tulburările de ritm cardiac, efecte maxime se pot obţine prin utilizarea unei pulberi din flori şi fructe, în amestec. În cazul unor aritmii pregnante, cura trebuie menţinută încă 3-4 săptămâni după dispariţia completă a simptomelor neplăcute.

♣ Se ia 1 linguriţă de pulbere (amestec egal din flori şi fructe de păducel), de 4 ori pe zi, timp de 6-12 luni.

Hipertensiune arterială, tensiune arterială oscilantă

Persoanele cu grad crescut de nervozitate, care se confruntă cu accese de furie, sunt sfătuite să asocieze florile de păducel cu plante medicinale calmante mai puternice: sunătoare, talpa-gâştei.

♣ Se ia 1 linguriţă de pulbere din flori şi fructe de păducel (amestec în proporţii egale), de 4 ori pe zi, în cure de minimum 6 luni.

Precauţii

În cazul tratamentelor cu flori de păducel, foarte rar pot apărea simptome precum hipotensiunea arterială sau bradicardia, caz în care tratamentul va fi întrerupt şi va fi consultat medicul specialist.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.