Negresă cu brânză dulce și vișine din compot – Rețetă ușoară, rapidă și aromată

10971

Rețetă ușoară, rapidă și aromată – Negresă cu brânză dulce și vișine din compot

Ingrediente necesare:

  • 100 g ciocolată
  • 120 g unt
  • 150 g zahăr tos
  • 4 ouă
  • 150 g făină
  • 1 plic praf de copt
  • 300 g brânză cremoasă de vaci
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 400 g vișine, fără sâmburi
  • Un praf de sare
  • Zahăr după gust pentru vișine

Mod de preparare:

Rupem ciocolata în bucăți mai mici și o topim pe baie de aburi împreună cu untul. Mixăm spumă ouăle împreună cu 50 grame de zahăr, adăugăm și un praf de sare și zahărul vanilat. La final, încorporăm și ciocolata topită și făina cernută și amestecată cu praful de copt.

Tapetăm o tavă cu hârtie de copt și transferăm 1 /3 din compoziție în ea. Uniformizăm.

Notă: noi am folosit o tavă mai mică. Pentru o tavă mai mare, se dublează ingredientele.

Mixăm spumă brânza împreună cu 2 ouă și zahărul rămas.

Întindem jumătate din amestecul de brânză peste compoziția din tavă și adăugăm și jumătate din cantitatea de vișine. După gust, putem amesteca vișinele cu zahăr.

Peste vișine punem jumătate din compoziția rămasă de aluat, amestecul rămas de brânză, peste care punem vișinele rămase. La final, acoperim totul cu compoziția rămasă de aluat.

Opțional, putem face un model pe suprafața prăjiturii, folosind un cuțit sau o furculiță.

Dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius și coacem prăjitura timp de 40-50 de minute.

Savurați cu poftă! Poftă bună!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.