Când se stropesc roșiile cu piatră vânătă

289

Tratamentul rosiilor cu piatra vanata este poate cel mai vechi procedeu prin care gospodarii reusesc sa previna sau chiar sa combata mana.

Dar utilizarea unei concentratii prea mari de piatra vanata sau utilizarea ei in momente de fenofaza nepotrivite pot conduce la probleme ale plantei.

In acest articol ne-am propus sa va oferim mai multe detalii despre cand si cum puteti folosi piatra vanata la rosii, insa si ce metode alternative exista.

Cand se stropesc rosiile cu piatra vanata

„Vorbim de cel mai vechi produs folosit la tratarea plantelor. A debutat la vita de vie, insa s-a extins la majoritatea plantelor de cultura, apreciat pentru rezultatele sale.

Pentru a preveni mana, in special”, ne-a declarat dr. ing. Costel Vinatoru.

Piatra vanata este un produs cupric (are o concentratie mare de cupru).

„Se foloseste preventiv inaintea ploii si imediat dupa caderea precipitatiilor, pentru a diminua cat mai mult debutul manei”, mai spune specialistul.

Piatra vanata stropire rosii
Piatra vanata stropire rosii 

Merita mentionat ca nu se recomanda sa folosim piatra vanata in perioada infloritului.

 Mai mult decat atat, dr. ing. Costel Vinatoru. atrage atentia ca produsele pe baza de cupru pot cauza si un fenomen de incetinire a maturarii plantelor.

„In pomicultura, in viticultura, se recomanda chiar in perioada de toamna pentru a matura, pentru a intari, cornitele ramurilor si de a trece cu bine de iarna.

Daca il folosim preventiv, vom utiliza concentratii mai mici.

Daca il folosim in momentul in care cultura este afectata, atunci trebuie marita concentratia, dar in niste limite atent masurate.

Fiecare specie de rosii necesita o alta concentratie”, ne-a mai spus specialistul.

Cum se prepara piatra vanata

Pentru cei care se intreaba cand se stropesc rosiile cu piatra vanata dorim sa va prezentam o reteta care se poate folosi pentru perioada de vegetatie, atat pentru pomii fructiferi, vita de vie, cat si pentru legumicultura.

Doza despre care discutam este de 100 litri de apa. Avem nevoie de 1 kg de piatra vanata, un vas de plastic.

Luam kilogramul de piatra vanata, il amestecam, dupa care punem var (var praf 500 g la 1kg de piatra vanata). Daca avem var pasta punem 800 grame.

Este bine sa punem si circa 200 ml de aracet, ajuta substanta sa aiba o aderenta mai buna la planta si sa reziste inclusiv la precipitatii, potrivit canalului Doctorul Plantelor.

Important: Fructele sau legumele le spalam bine inainte de consum.

Daca stropim la pomii fructiferi si vita de vie e bine ca pe langa piatra vanata preparata cu var sa punem si sulf, pentru a preveni si combate fainarea.

Se recomanda ca substanta sa fie utilizata chiar in ziua in care a fost preparata.

Ce se intampla daca apar pete maronii pe frunze de la tratamentul cu piatra vanata

Unul dintre cititorii nostri ne-a scris mai demult ca a avut o problema atunci cand a stropit rosiile cu piatra vanata. Iata descrierea sa si raspunsul pe care specialistul dr. ing. Costel Vinatoru il poate oferi.

Cand se stropesc rosiile cu piatra vanata
Cand se stropesc rosiile cu piatra vanata 

 

Iata mesajul cititorului:

La doua zile dupa ce am stropit rosiile cu piatra vanata au aparut pete maronii pe frunze, o parte din frunze sunt ingalbenite/spre uscat. Solutia a fost preparata din cca 100g piatra vanata, var si cca 10 l apa. Ce pot face sa le salvez? Multumesc.

Raspunsul specialistului:

„El, cel mai probabil, a folosit reteta veche de piatra vanata. La zeama bordeleza, care este acelasi produs, varul si alte ingrediente sunt puse de specialisti, in laborator, in concentratii normale si exacte, riscurile sunt mai mici.

Cred ca in acest caz vorbim de o concentratie necorespunzatoare. Daca au aparut aceste arsuri, care sunt pe frunze, planta regenereaza, poate sa fie salvata”, spune dr. ing. Costel Vinatoru.

Se recomanda ca utilizarea substantei ce are in componenta piatra vanata sa fie aplicata cu ajutorul unui agitator / aparat care mentine in miscare permanenta compozitia, astfel incat sa fie bine omogenizata.

De asemenea, nu vom aplica substanta pe caldura, ci mai degraba dimineata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.