Ceapa roșie și puterea ei vindecătoare – Te scapă de gripă, dureri, de cap, prostată sau cistită

4820

Vorbim astăzi despre o legumă care este insuficient consumată de către români, deși această este considerată a fi un veritabil antibiotic natural, cu efecte pozitive în 18 boli.

În România se consumă multă ceapă, însă vorbim despre ceapă albă și nu cea roșie, chiar dacă ultima are incomparabil mai multe beneficii pentru sănătate, în probleme precum:

Hepatită – „Amestecul se prepară din: 300 g ceapă rasă prin răzătoare, 4 linguri pulbere de cicoare, 4 pahare de vin alb din struguri, 100 g miere de albine. Se amestecă bine până se omogenizează, se pune într-un borcan să stea la macerat timp de 20 de zile, la loc răcoros. Se amestecă cu o lingură de lemn la două zile. După această perioada de timp, se poate începe tratamentul: se ia câte o lingură de 3 ori pe zi, înainte de fiecare masă.

Cistită cronică – Se realizează un preparat tradițional din 250 g ceapă tocată, 500 ml vin alb, 90 g miere de albine. Se amestecă foarte bine, se lasă la macerat într-un borcan de sticlă timp de două zile, apoi se poate consumă câte o lingură de 3 ori pe zi.

Entorsă – Există un tratament foarte bun pe baza de ceapă, pentru uz extern. Se amestecă ceapă rasă cu zahăr în raport de 9:1, iar apoi această pastă omogenă se întinde în strat gros pe zona unde ligamentele sunt afectate, se bandajeaza și se stă cinci ore, apoi se spală cu apă călduță. Efectul se va simți imediat după primul tratament.

Durerea de dinți – În medicină trataditionala se folosește un tratament cu ceapă pentru ameliorarea durerii de dinți. Se taie o felie de ceapă mărunt, se pune într-o bucățita de tifon și se introduce în urechea opusă celei unde este dintele cu durere.

De asemenea, dacă durerea de dinți este mare și persistă mai multe zile este recomandat să se consume zilnic câte 100 g ceapă. Sucul de ceapă este un remediu bun împotriva durerilor de dinți. Se moaie periuța de dinți în suc de ceapă și se spală ușor gingia și zona dintelui cu probleme,” notează floaredetei.ro.

Sinuzita – Poți trata sinuzita cu ajutorul amestecului de ceapă cu aloe. Umezește două bucăți de tampon de bumbac în suc de ceapă cu aloe vera și introdu în nări timp de jumătate de oră.

Constipație, pietre la vezica urinară – Folosește infuzia din ceapă realizată astfel: se taie 2-3 cepe mărunt astfel încât să se umple jumătate de borcan de 800 g, apoi până sus se completează cu alcool, se lasă să stea la macerat timp de 10 zile, apoi se strecoară. „Se bea câte o lingură de 2 ori pe zi. De asemenea, tinctura din ceapă (se amestecă 20 g ceapă mărunțită cu 100 ml alcool și se lasă la macerat 8 zile) are efect diuretic. Se ia câte o linguriță mică de 3 ori pe zi. Sucul de ceapă este și el foarte bun pentru tratamentul acestor afecțiuni: se taie în feliuțe subțiri două cepe, se pune un pic de zahăr pe ele și se lasă să stea timp de 6-7 ore, astfel se obține un suc de ceapă. Se stoarce și se consumă câte două linguri pe zi, câte puțîn înainte de fiecare masă.

Scăderea hipertensiunii arteriale – Sucul de ceapă se realizează din 3 kg ceapă, ½ kg miere de albine, două pahare de alcool și miezul mărunțit de la 25 de nuci. Se lasă la macerat 10 zile, se strecoară și se ia câte o linguriță de 2 ori pe zi, înainte de a mânca. Persoanele care suferă de hipertensiune arterială este bine să mănânce ceapă crudă proaspătă la fiecare masă. Maceratul din ceapă este un bun preparat pentru scăderea tensiunii arteriale: se amestecă 5 cepe mărunțite, zeamă de la 5 lămâi, 20 de căței de usturoi, 1 kg zahăr și 2 litri apă fiartă; se pune într-un borcan și se lasă să stea timp de o săptămâna; apoi se strecoară și se consumă câte o lingură de 3 ori pe zi. Tratamentul se face timp de 20 de zile, întotdeauna preparatul se ia cu jumătate de ora înainte de masă.

Durerile de cap, migrenele, nevralgia – Aceste afecțiuni se calmează aplicând cataplasme cu ceapă tocată pe frunte. Pentru nevralgii se prepară un amestec din ceapă, castravete, cartofi și 1 litru oțet diluat cu apă; se lasă timp de 2-3 ore, apoi se strecoară și se aplică comprese pe frunte, în zona capului unde apare durerea. De regulă compresele se țîn timp de jumătate de ora în zona frunții sau pe partea din spate a capului.

Răni – Se prepară un unguent natural din o lingură ceapă mărunțită, o lingură scoarță de salcie uscată, o lingură flori de gălbenele uscate tocate și un pahar de apă clocotită. Se lasă la macerat timp de 8 ore apoi se amestecă cu miere de albine în raport 1:1. Acest unguent se aplică pe răni, ulcere. Nu este indicat persoanelor alergice la mierea de albine.

Abcese, furuncule, tăieturi, înțepături, răni purulente – Se aplică comprese cu ceapă rasă pe zona afectată. Ceapă ajută la eliminarea puroiului, la ameliorarea inflamației și calmarea durerii. În funcție de caz, de cât de gravă este situația, se pot folosi cataplasme cu ceapă fiartă sau coaptă de mai multe ori pe zi. De asemenea ajută ceapă coaptă în amestec cu mierea de albine, care se aplică local, în strat subțire.

Tusea puternică – Se prepară infuzia din ½ kg ceapă și 1 litru apă clocotită, se adaugă 400 g zahăr și 50 g miere de albine. Se filtrează și se păstrează în sticlă. Se ia câte o linguriță de 4 ori pe zi. Pentru tratamentul tușei se poate folosi amestecul din 10 cepe tocate mărunt și un cățel de usturoi; Se fierbe în lapte de vacă, până ce se moaie bine cele două ingrediente. Se strecoară și se adaugă puțînă miere de albine. Se ia cete o lingură de 8 ori pe zi. Sucul de ceapă îndulcit cu miere de albine ajută în cazuri de tușe. Se face tratament 4 zile.

Bronșită – Se pregătește suc de ceapă, se adaugă zahăr în raport de 1:1 și se lasă la macerat 10-12 zile. Se strecoară și se ia câte o linguriță de 2 ori pe zi. Tratamentul se face timp de 2 săptămâni.

Vindecarea prostatei, creșterea potenței – Ceapă este eficientă în tratamentul hiperplaziei benigne de prostată. De asemenea, ceapă stimulează creșterea potenței și producția de spermă. Este recomandat să se manace ceapă crudă la masă seară.

Dureri de gât – Ceapă prăjită puțîn în unt și apoi amestecată cu miere de albine ajută în calmarea durerilor de gât și în tratamnetul infecțiilor respiratorii.

Pneumonia, gripă – Ceapă și usturoiul sunt legume ce previn astfel de boli și ajută la vindecarea lor. Sucul de ceapă ajută în caz de nas înfundat.

Amigdalita – Sucul de ceapă proaspăt diluat cu apă (în raport de 1:5) ajută în tratamentul amigdalitei. Se ia câte o jumătate de linguriță din acest preparat de 3-4 ori pe zi, întotdeauna după masă.

Căderea părului – Sucul de ceapă și decoctul din rădăcina de brusture ajută în stoparea căderii părului. Se amestecă 4 părți suc de ceapă cu 6 părți decoct de brusture și se aplică pe cap. Se spală cu șampon și se clătește cu apă caldă. De asemenea amestecul din ceapă mărunțită, un gălbenuș de ouă, puțîn ulei de ricin și miere de albine ajută în combaterea căderii părului.

Se freacă ușor pielea capului, se aplică o folie de plastic și apoi un prosop, se lasă să acționeze timp de 30 de minute, apoi se spală părul cu șampon și se clătește cu apă caldă. Există și un tratament mai simplu contra căderii părului și anume: se freacă pielea capului cu suc de ceapă, se stă timp de 2 ore, apoi se spală părul cu infuzie de mușețel. La final se spală părul cu șampon și se clătește cu apă caldă. Tratamentul se repetă de mai multe ori, la câteva zile, până se observă o îmbunătățire a situației.

Combaterea mătreții – Sucul de ceapă aplicat pe scalp ajută în aceste probleme. Ceapă și mierea de albine întărește rădăcina firelor de par. Se recomandă un amestec din ceapă mărunțită și miere de albine în raport de 4:1; se aplică pe scalp, frecând ușor pielea capului, se stă jumătate de ora, apoi se clătește cu apă caldă. Pentru un efect plăcut, se poate adaugă și puțîn ulei de măsline. Astfel părul va fi strălucitor și moale, uleiul e măsline este cel mai bun balsam natural de par.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.