Icoana Maicii Domnului nu trebuie să lipsească din nicio casă. Ea protejează și ocrotește, aduce iubire și împăcare și alină dureri

382

Icoana Maicii Domnului nu se aduce în casă fără să fie sfințită la biserică.

Dacă ai cumpărat-o pentru casa ta sau pentru un prieten, mergi la un preot în zi de sărbătoare și vorbește cu acesta să îți sfințească icoana. Ea capătă putere binefăcătoare prin harul rugăciunii, altfel rămâne un tablou frumos la care nici nu este bine să te închini.

Unde trebuie ținută în casa icoana Maicii Domnului

Icoana este un lucru sfânt și are un rol deosebit în casa creștinilor. Chiar și cei care nu merg regulat la biserică, au grijă să găsească un loc special pentru icoanele din casă.

La fel ca toate celelalte icoane ale lui Iisus și alte sfinților, și icoana Maicii Domnului trebuie așezată pe un perete sau într-un colț de cameră orientat spre răsărit.

Icoana trebuie să primească lumina soarelui, iar dacă acest lucru nu este posibil, înaintea ei trebuie să aprindem o lumină, o lumânare sau o candelă mică.

Preoții ne învață să avem aproape în fiecare încăpere din casă câte o icoană. Dar, în mod deosebit, icoana Maicii Domnului trebuie ținută în cea mai luminoasă cameră sau în dormitorul copiilor, orientată spre răsărit și spre fereastră.

Ce puteri mântuitoare poartă icoana Maicii Domnului

Mântuirea și ajutorul pe care îl primim prin rugăciunile noastre vine de la răsărit. De aceea, și bisericile, și icoanele trebuie îndreptate către soare răsare.

De asemenea, când te rogi în fața icoanei de acasă trebuie să fii cu fața către răsărit. Așa primești toată binefacerea pe care o aduce în casa ta icoana.

Se știe că icoana Maicii Domnului este ocrotitoarea casei și a familiei, a mamei și a copiilor. Ea ne dă speranță și putere peste zi și alină suferințele celor care sunt bolnavi.

În fața icoanei trebuie să stea o lumină aprinsă, mai ales în momentele în care te rogi, chiar dacă este dimineața devreme. Lumina pe care o aprinzi este semn de cinstire a harului pe care îl primești de la Maica Domnului. Iar dacă lumina arde cu ulei este văzută ca o jertfă și ca o rugă mută adusă Sfintei Marii.

Și tot în fața icoanei trebuie să stea o crenguță de busuioc sfințit primit la biserică de Florii sau cu prilejul altor sărbători. Atât candela, cât și busuiocul sunt daruri din suflet care te ajută să te rogi cu pioșenie și care arată respectul cuvenit față de icoane, dar mai ales față de bunătatea nemărginită a Maicii Domnului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.